Despre Maria
Mă numesc Maria, am 17 ani și cânt de când mă știu. Muzica nu a fost niciodată doar o pasiune , ci o parte din mine.De-a lungul anilor, am participat la numeroase concursuri și festivaluri în diferite zone ale țării, unde am obținut atât premii importante, cât și distincții mai mici. Fiecare scenă, fiecare emoție și fiecare premiu au însemnat pentru mine un pas înainte și o dorință tot mai mare de a continua.
Am avut bucuria de a cânta în concerte alături de colegii mei din Teenager Pau, acompaniată de instrumente, dar și în spectacole organizate de noi, în liceu și pe scena Casei de Cultura.Pe lângă muzică, actoria ocupă un loc important în sufletul meu. Am participat la numeroase concursuri și proiecte de teatru alături de colegii mei de liceu, experiențe în urma cărora am obținut, asemenea concursurilor muzicale, atât premii importante, cât și premii mai mici. Pentru mine, fiecare scenă este o poveste nouă și o ocazie de a transmite emoție.
Cânt și la biserică încă de la vârsta de 10 ani, iar muzica îmi însoțește fiecare zi — fie prin cântec, fie prin simpla bucurie de a o asculta. Îmi doresc să continui să învăț, să evoluez și, într-o zi, să transform această pasiune într-o carieră. Iar dacă este voia lui Dumnezeu, sper ca drumul meu să mă poarte cât mai departe, acolo unde visul meu de a deveni artist își va găsi locul.

